A doua zi - Les Films de Cannes a Bucarest

   

   A doua zi de festival de la  Les Films de Cannes a Bucarest a avut ca atractie principala doua filme, „In the Fog”, de Sergei Loznitsa si „De rouille et d’os”/ „Rust and bone”, de Jacques Audiard, la primul fiind prezent si Vlad Ivanov pentru a vorbi si a raspunde la intrebarile publicului.
Eu sincer n-am fost impresionat de niciun film, daca de la In the fog nu aveam nicio asteptare, nici macar nu stiam despre el si am ales sa mergem la el in ultima clipa, am zis sa vedem si noi.. si na mai vine si Ivanov, hai sa luam bilet :)). De la al al doilea aveam ceva asteptari si eram nerabdator sa il vad. Pareri mai larg puteti citi mai jos.

1. „In the Fog” 

   In the fog e un film lent, lent, curge greu si obositor pentru cei care stau in scaun timp de 127 de minute. E un film static din punct de vedere al povestii, dar si al tehnicii, cadre lungi ce aduc aminte de Tarkovsky, dialog putin si un scenariu simplist. Filmul aproape nu are montaj, e alcatuit din cadre lungi, iar cand se face trecerea de la o secventa la alta, e un fade enervant, un ecran negru, care dureaza cam mult si ai impresia ca trece de la un "capitol" la altul, dupa un timp iti poate da impresia ca se termina, dar nu, e aceeasi trecere enervanta. Filmul asta poate fi doar pe gustul celor care le plac filmele de genul asta, lente si statice. 

   

   Nu se intampla mai nimic, in afara de un monolog, 2-3 impuscaturi si o mica explozie. Un om care este acuzat pe nedrept de o colaborare cu nemtii, trebuie ucis de 2 soldati, ce il iau pe protagonist pentru a-l impusca in padure.
Filmul e unul "old school" ca sa zic asa, nu inteleg de ce se mai fac genul asta de filme acum. Peisajele sunt frumoase, incadratura la fel, dar cam insistenta, costumele sunt veridice, ca tot zicea dl. Ivanov despre costumul sau de nazist ca a fost adus direct din muzeu, iar jocul actorilor e bun... a, da si Ivanov apare doar 3-5 minute, undeva pe la jumatatea filmului, intrebandu-te: "Da unde e Ivanov in toata treaba asta"?

 

2. „Rust and bone” 

   Marion Cottilard si Jacques Audiard. E de ajuns sa vezi, sa auzi asta ca sa te convinga sa vezi „Rust and bone”, ultimul film al regizorului Audiard, premiat in 2009 cu marele premiul pentru "Un prophète" la Cannes.

Asteptam Rust and bone asa cum orca din film isi asteapta pestele. In schimb, m-a dezamagit putin, asteptam altceva, nu stiu exact sa spun ce, dar nu ce am primit.

            

   Nu mi-a placut cum e filmat, de fapt e ok, e filmat bine, dar nu imi place ca are foarte multe prim-planuri, majoritatea timpului e filmat in "nasul" actorilor ca sa zic asa. Povestea e emotionanta, melodramatica si brainwash. Apeleaza la scene puternice din punct de vedere emotional, ce mizeaza pe sensibilizarea publicului si socarea lui.

   Relatia dintre cei doi, ca e vorba despre o relatie de "iubire", mi se pare si putin cliseica si brainwash cum ziceam mai sus. Marion interpreteaza foarte bine rolul, ea mi-a placut cel mai mult din tot filmul, fiind un mare plus al filmului, dar si ceilalti actori sunt carismatici. Dar din pacate mie mi s-a parut ca scenariul nu stie pe ce personaj sa se centreze, ba pe barbatul interpretat de Matthias Schoenaerts, ba pe femeia interpretata de Marion Cottilard. Filmul are 2 twisturi care mizeaza pe ce v-am spus mai devreme despre melodramatism, n-are rost sa va spun ce, nu imi place sa dau spoilere oricat de mici sau mari sunt si sa povestesc, stricand farmecul vizionarii. 

Otto e mezzo si Pulp fiction

Am vazut zilele acestea Otto e Mezzo la Cinemateca si am observat ceva, ce anume puteti vedea mai jos :D.

Ce ziceti s-a inspirat Tarantino de la Fellini ?:) Pana si Uma seamana cu actrita din Otto e mezzo, au aceeasi frizura si culoare.